Se deschide un nou drum

Marturia fostului preot romano‐catolic

Joseph Cherucheril

Timp de mulţi ani am mers pe drumul pe care mersesem de cînd mă născusem. Totuşi, nişte cuvinte rostite de Domnul Iesus Cristos m-au făcut s-o iau într-o direcţie cu totul nouă: „Iesus i-a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa“ (Ioan 14:6). Aceste cuvinte au declanşat în cazul meu o schimbare a vieţii cu urmări eterne şi au alungat întunericul ereziei prin lumina adevărului lipsit de compromis.

Strămoşi importanți

Familia în care m-am născut la data de 21 aprilie 1943 în Kerala din sudul Indiei era romano-catolică şi trăia după tradiţiile pe care le moşteniserăm de la sfîntul Toma, un martir din anul 52 d.Cr. în sudul Indiei. Conform unei alte tradiţii, în anul 345 un negustor pe nume Toma din Cana emigrase din Siria în Kerala împreună cu 72 de familii din Siria. Noi catolicii credeam că proveneam din aceste familii. Fie că aceste tradiţii corespund adevărului, fie că nu, fapt este că eu am fost crescut de părinţii mei după cele mai stricte reguli ale religiei catolice. La şapte zile de la naştere am fost botezat, şi instruirea mea s-a făcut exclusiv în şcoli romano-catolice, care urmau ritualurile şi regulile Bisericii. Am respectat fără critică toate tradiţiile, dogmele şi practicile şi eram impresionat de hainele lungi şi negre ale preoţilor şi de veşmintele frumoase pe care le purtau la celebrarea liturghiei şi a altor ceremonii.

O chemare înaltă

După gimnaziu, mi s-a comunicat că sunt chemat să devin preot, aşa cum fusese Rev. Matthew, unchiul meu şi fratele tatălui meu.

După doi ani de studiu la un seminar inferior, am intrat în 1965 la seminarul sfîntului apostol Toma din Kottayam. Primii trei ani au fost consacraţi studierii filozofiei: filozofia grecilor din antichitate şi din Evul Mediu, apoi psihologia veche şi nouă, precum şi logica. În timpul vacanţelor de vară îi ajutam acasă pe părinţii mei şi îl sprijineam pe preotul din parohie la catiheză şi la alte activităţi pentru tineret.

În următorii patru ani am studiat fiecare aspect al teologiei sistematice. În vacanţele dintre semestre îl ajutam mai departe pe preotul din parohia natală sau pe cei din alte parohii. Duminica ţineam predici, organizam întruniri pentru tineri sau îi despovăram pe preoţi în alte feluri. La sfîrşitul acestor ani de studiu, la 21 decembrie 1972, am fost hirotonisit preot. Hirotonisirea a fost o festivitate deosebită. Credincioşii prezenţi, inclusiv părinţii mei, mi-au sărutat mîinile şi m-au privit cu respect şi admiraţie.

Aceste atenţii au declanşat în mine o anumită mîndrie şi sentimentul că sunt o personalitate importantă.

Fidel, şi totuşi nesigur

Eram un preot habotnic, conservator, care se subordona cu fidelitate autorităţii papei. Împărţeam zilnic sacramentele şi îndeplineam cu conştiinciozitate practicile tradiţionale ale Bisericii Romano-catolice. Am făcut lucrul acesta pînă în momentul în care graţia lui Dumnezeu a produs o schimbare în viaţa mea: Am simţit o nelinişte în spiritul meu, ba încă, cu cît înţelegeam mai puţin sensul botezului copiilor mici şi a spovedaniei pentru iertarea păcatelor, ca şi venerarea icoanelor şi numirea Mariei ca sfîntă mamă a lui Dumnezeu, cu atît mai nenorocit mă simţeam. În afară de aceasta, am început să fiu deranjat de faptul că multe dogme ale Bisericii contraziceau Biblia şi că papa trebuia să fie infailibil în anumite situaţii. În cursul timpului, credinţa mea în prezenţa reală a lui Iesus în pîinea şi vinul euharistiei a scăzut. Mi-am suportat starea interioară fără să vorbesc cu cineva despre aceasta, ştiind bine că mă ameninţau altminteri dispreţul, persecuţia şi posibilul pericol fizic din partea comunităţii romano- catolice şi a episcopilor şi preoţilor ei.

Întîlnire cu mesajul biblic

În 1985 şi 1986 am ajuns în contact cu Simon Kottoor (Volumul 1, nr. 14), un bărbat amabil care părăsise preoţia. Era evident că Simon Îl Se deschide un nou drum 49 cunoştea pe Domnul Iesus. El mergea cu Domnul plin de bucurie şi mulţumire. Prin el am găsit acces la Biblie şi am deprins obiceiul de a citi zilnic în ea, indiferent dacă înţelegeam cele citite sau nu. În măsura în care Cuvîntul lui Dumnezeu îmi influenţa gîndirea, mi- am dat seama că Biserica Romano-catolică nu corespunde Bibliei în multe privinţe.

Prin Simon am făcut cunoştinţă şi cu scrierile unui alt fost preot, Bart Brewer (Volumul 1, Nr.3), care conduce acum organizaţia Mission to Catholics International din San Diego, California. Am citit tractate şi cărţi publicate de această societate. Cu timpul am înţeles limpede că Cuvîntul lui Dumnezeu e adevărul, aşa cum a spus-o Iesus atît de clar în rugăciunea Sa din ajunul crucificării Sale: „Sfinţeşte-i în adevărul Tău! Cuvîntul Tău este adevăr“ (Ioan 17:17). Mi-am dat seama şi de faptul că adevărul are o legătură absolută cu viaţa şi sfinţenia: „Scriptura nu poate fi desfiinţată“ (Ioan 10:35). Prin urmare, Dumnezeu l-a folosit pe Simon Kottoor ca să- mi deschidă ochii pentru Cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru darul Său preţios al salvării.

Pe calea salvării

Nu cunosc exact data precisă a salvării mele, dar a fost în anii 1994 şi 1995 cînd Dumnezeu m-a atras la Sine. Următoarele versete biblice au avut o mare influenţă asupra mea: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine“ (Ioan 14:6). „Dacă Îl mărturiseşti deci cu gura ta pe Iesus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi, vei fi salvat“ (Romani 10:9-10).

„Căci prin El avem amîndoi acces la Tatăl într-un singur Spirit“ (Efeseni 2:18).

„Oricine invocă Numele Tatălui va fi salvat“ (Romani 10:13). „Şi în nimeni altcineva nu există salvare, căci nu s-a dat oamenilor nici un alt nume sub cer în care trebuie să fim salvaţi“ (Fapte 4:12).

Pe cînd eram încă preot, mi-am pierdut treptat încrederea în sistemul sacramentelor şi al propriilor fapte bune, prin care se face chipurile procesul salvării.

Cuvîntul lui Dumnezeu mi-a scos la iveală propria mea păcătoşenie şi m-a făcut să înţeleg că pe mine nu mă putea elibera nici o practică ritualistă. Cînd am înţeles că numai Iesus Cristos mă putea salva de păcat şi de urmările lui, am acceptat îndată în credinţă lucrul acesta şi am fost instantaneu salvat.

Cu ce putem contribui noi înşine?

Ce uşurare, ce libertate! Iesus Cristos era singurul sacrificiu [jertfă] perfect pentru păcate pe care îl putea accepta Tatăl. În Biserica Romano- catolică învăţasem că ceea ce îndeplinise Iesus pe cruce cu privire la păcatele lumii este incomplet şi că şi noi înşine trebuie să ne ispăşim păcatele. Conform învăţăturii şi practicii romano-catolice, faptele pocăinţei, penitenţele şi meritele altora, mai ales meritele Mariei şi ale sfinţilor, pot contribui la salvarea noastră. Totuşi, aceste lucruri sunt pură blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Iesus Cristos, care este Dumnezeu perfect şi om perfect, a plătit în mod deplin pentru fiecare păcat comis. Biserica Romano-catolică subminează cu învăţăturile şi tradiţiile ei darul gratuit al lui Dumnezeu de salvare care li se dă tuturor celor ce se încred în Iesus Cristos.

În Constituţia Apostolică privind noul regim al indulgenţelor (1.01.1967) se spune despre „cei credincioşi în Cristos“: „Ei îşi duc propria cruce ca ispăşire pentru păcatele lor şi ale altora, ştiind cu siguranţă că pot da ajutor fraţilor lor, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl îndurărilor, pentru dobîndirea salvării“. Şi: „În plus, din această comoară face parte şi valoarea cu adevărat nemăsurată, inepuizabilă şi mereu nouă pe care o au înaintea lui Dumnezeu rugăciunile şi faptele bune ale binecuvîntatei Fecioare Maria şi ale tuturor sfinţilor. Ei au călcat pe urmele lui Cristos Domnul, cu graţia Sa, s-au sfinţit şi au terminat lucrarea încredinţată de Tatăl. În felul acesta şi-au obţinut propria salvare şi au contribuit şi la salvarea fraţilor lor în unitatea Corpului mistic“.

Credință sau fapte?

O asemenea învăţătură se află foarte clar în contradicţie cu Cuvîntul lui Dumnezeu şi îi face pe aceia care îi dau urmare sclavi pe toată viaţa ai unei căi greşite. Salvarea se face numai şi numai prin graţie şi este posibilă exclusiv prin intermediul credinţei în Iesus Cristos (Efeseni 2:8-9). Ea nu se efectuează nici prin faptele mele, nici prin cele ale vreunui alt om viu sau mort. „Căci printr-o singură ofrandă, El i-a făcut perfecţi pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi“ (Evrei 10:14). Aceeaşi realitate reiese din Romani 11:6: „Dar dacă este din graţie, nu mai este din fapte, altfel graţia n-ar mai fi graţie“. Cînd am priceput că păcatele mele fuseseră complet ispăşite şi că întreaga mea vină a fost plătită atunci cînd Cristos Şi-a vărsat sîngele pe cruce, atunci Dumnezeu m-a îndreptăţit pentru totdeauna şi mi-a trecut în cont dreptitudinea [conformarea cu standardul divin] lui Cristos. Biserica Romano-catolică afirmă:

„Îndreptăţirea este dăruită prin botez, sacrament al credinţei. Ea ne configurează dreptăţii [dreptitudinii] lui Dumnezeu, care ne face drepţi lăuntric prin puterea milostivirii Sale“ (Catehismul Bisericii Romano-catolice § 1992). Cu sistemul ei de fapte şi sacramente, Biserica Romano-catolică anulează oferta de salvare a lui Dumnezeu. Ea pune deasupra graţiei nemeritate a lui Dumnezeu condiţiile şi regulile ei făcute de ea însăşi. Afirmaţia ei că Dumnezeu ne consideră drepţi întrucît ni se acordă deja (prin botez) o bucată de îndreptăţire este în contradicţie crasă cu învăţătura clară a Bibliei. Numai Dumnezeu este Acela care ne poate îndreptăţi! Şi singurul mod în care pot primi îndreptăţirea Lui este credinţa în vestea bună că Iesus Cristos a murit pentru păcatele mele, a fost înmormîntat şi a înviat dintre cei morţi. Cine a primit prin credinţă acest adevăr este salvat, e îndreptăţit pentru totdeauna în ochii lui Dumnezeu, pe baza dreptitudinii Domnului Iesus Cristos. Dreptitudinea Sa e baza pe care sunt achitaţi credincioşii. „Spre lauda gloriei graţiei Sale, cu care S-a îndurat de noi în Cel iubit“ (Efeseni 1:6).

Şi eu sunt un păcătos!

În Romani 3:23 şi 6:23 am citit: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“ şi „plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa eternă în Cristos Iesus, Domnul nostru“. Aceste cuvinte m-au lămurit că eram păcătos şi că fiecare păcătos are nevoie de un Salvator şi de salvare. Am înţeles şi că numai Iesus Cristos poate fi acest Salvator, căci Tatăl pe El, „care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptitudinea lui Dumnezeu în El“ (2.Corinteni 5:21). Iesus Cristos a purtat pedeapsa deplină pentru păcatele mele, şi numai credinţa în lucrarea Sa îndeplinită la cruce a putut să mă salveze. Salvarea e un cadou al lui Dumnezeu, ea nu poate fi cîştigată prin meritele noastre. „Căci din graţie aţi fost salvaţi, prin credinţă, şi aceasta nu din voi – căci este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2:8-9). Acest adevăr mi-a dat lumină, şi am încetat să-mi pun încrederea în fapte bune şi în sacramente.

Calea fără Cristos duce la moarte

Numai Iesus Cristos este calea, adevărul şi viaţa. Tradiţiile, practicile şi dogmele Bisericii Romano-catolice mă făcuseră orb faţă de acest adevăr. Biserica Romano- catolică nu se află în Cristos, iar calea spre care îndrumă ea duce la moarte; faptele bune, pe care le adaugă lucrării lui Cristos complete, subminează graţia nemeritată a lui Dumnezeu, darul fără plată al salvării. Apostolul Paul spune în acest sens: „Eu nu resping graţia lui Dumnezeu, căci dacă dreptitudinea vine prin Lege, atunci degeaba a murit Cristos“ (Galateni 2:21).

Căsătoria este darul lui Dumnezeu!

După ce mi-am însuşit cadoul salvării numai prin credinţa în Iesus Cristos, a trebuit să merg mai departe cu această încredere. Eram dependent numai de Dumnezeu pentru tot ce aveam nevoie. Cu cît cunoşteam mai mult Cuvîntul lui Dumnezeu, cu atît Îi recunoşteam calea. Un pasaj biblic mi-a arătat limpede că Biserica Romano-catolică se opune voii lui Dumnezeu cu interdicţia de căsătorie a preoţilor. În Geneza 2: 18 se spune: „Şi Domnul Dumnezeu a spus: Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor care să i se potrivească“. Iar în 1.Timotei 4:1-4, Cuvîntul lui Dumnezeu consideră interzicerea căsătoriei ca o caracteristică a căderii din credinţă şi a  învăţăturii greşite. După ce am părăsit sistemul romano-catolic, Domnul mi-a dăruit în iubirea şi bunătatea Sa o soţie pentru toată viaţa. Făcusem cunoştinţă cu Mercy în urmă cu opt ani într-o lucrare dintr-o parohie. Şi ea fusese crescută strict catolică şi era la fel de neliniştită din punct de vedere spiritual în legătură cu poruncile făcute de oameni ale Bisericii. Căsnicia noastră se bazează pe Cristos, Domnul nostru, care ne-a binecuvîntat din plin în 23 octombrie 1996 cu naşterea fiului nostru Lance.

Ne‐am lăsat botezați

Purtarea fidelă de grijă a lui Dumnezeu s-a arătat în viaţa mea şi prin întîlnirea cu Dr. Jacob Chelli, conducătorul instituţiei Berean Baptist Bible College and Seminary din Bangalore. Acest bărbat a fost unealta pe care a folosit-o Spiritul Sfînt ca să mă introducă mai profund în Cuvîntul lui Dumnezeu. Prin el mi-am dat seama de importanţa botezului. Şi soţia mea Mercy a luat parte la multe ore de învăţătură biblică date de el. Botezul credinţei este o poruncă a lui Cristos prin care credinciosul depune mărturie că e una cu Domnul Iesus Cristos în moartea, înmormîntarea şi învierea Sa.

În 6 iulie 1997, Dr. Chelli ne-a botezat pe soţia mea şi pe mine în capela şcolii biblice. Afost o mărturie minunată a victoriei lui Dumnezeu în viaţa noastră. Cînd întîlnim în viaţa noastră cu Cristos ispite, dificultăţi şi atacuri satanice, cuvintele lui Iesus ne dau putere, curaj şi mîngîiere: „Fericiţi sunteţi voi dacă vă urăsc oamenii şi dacă vă exclud, vă insultă şi resping numele vostru ca fiind ceva rău din cauza Fiului Omului. Bucuraţi- vă în ziua aceea şi săltaţi de bucurie! Căci iată, răsplata voastră este mare în cer. Căci tot aşa au făcut şi părinţii voştri cu profeţii“ (Luca 6:22-23).

Mergem înainte în libertate

Îi mulţumesc lui Dumnezeu din adîncul inimii că ne-a chemat pe mine şi pe soţia mea numai din graţie şi că ne-a născut din nou în Iesus Cristos. Acum ne aflăm în lumină, eliberaţi de întunericul sistemului înşelător al Bisericii Romano-catolice. La început am şovăit şi nu ne-a venit aşa de uşor să renunţăm la mătănii şi la alte rugăciuni tradiţionale care ne însoţiseră de cînd ne născusem. În plus, ştim astăzi că liturghia e fără sens, căci aflăm din Evrei 10:10-12 că ofranda pe care a adus-o Cristos este completă şi că nimeni nu-i mai poate adăuga ceva. Nici sacrificiul de pe cruce nu poate fi repetat, căci a avut loc o dată pentru totdeauna. Liturghia nu poate fi echivalată cu sacrificiul lui Cristos de pe cruce, chiar dacă Biserica Romano-catolică face exact lucrul acesta. Cuvîntul lui Dumnezeu afirmă: „Crede în Domnul Iesus Cristos şi vei fi salvat“ (Fapte 16:31). Singurul lucru necesar pentru salvare este credinţa că Iesus Cristos a murit, a fost înmormîntat şi a înviat, credinţa care Îl primeşte pe El ca Domn şi Salvator. În Romani 4:5 citim: „Dimpotrivă, cine nu face fapte, ci crede în Cel care îi îndreptăţeşte pe cei nelegiuiţi, aceluia credinţa îi este socotită ca dreptitudine“.

Respingere în familie

Astăzi, lui Mercy şi mie nu ne mai este teamă să ne mărturisim credinţa în Iesus Cristos înaintea altora. Dumnezeu ne dăruieşte curajul ca şi în prezenţa catolicilor şi a preoţilor catolici să luăm poziţie cu privire la ereziile învăţăturii catolice. Dumnezeu ne-a dat îndrăzneala de a vesti pretutindeni şi înaintea tuturor adevărul Său. Rudele şi prietenii noştri s-au înstrăinat de noi; le este în aşa măsură ruşine din cauza noastră, încît ne interzic să călcăm în locul unde ne-am născut şi în casele noastre părinteşti.

Familia mea, în care eram deja al şaselea preot, este adînc înrădăcinată în romano- catolicism şi era foarte mîndră de mine. Din punctul lor de vedere le-am distrus faima de familie romano-catolică exemplară.

Comunitatea credincioşilor

Pe de altă parte, mulţi oameni, salvaţi la rîndul lor, au devenit prietenii noştri şi ne încurajează. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am putut deveni copiii Săi şi că ne-a eliberat cu adevărat. Laudă Domnului că acum ne putem desfăta de pacea lui Cristos pe care o dă copiilor Săi. În Evanghelia după Ioan 14:27 citim: „Vă las pace; vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea; să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte!“ Psalmul 18:3 spune: „Domnul este Stînca mea, cetatea mea şi Salvatorul meu; Dumnezeul meu este Stînca mea în care mă ascund, scutul meu şi cornul salvării mele, fortăreaţa mea sigură“. Cît timp stăm ferm pe această Stîncă şi căutăm ocrotire în această Cetate, nimeni nu ne poate lua această pace. Cuvîntul Său serveşte de lampă picioarelor noastre şi ne luminează cărarea (Psalmul 119:105). Dacă lucrul acesta este realitate în viaţa noastră zilnică, atunci drumul care ne stă în faţă, în pofida respingerii şi încercărilor, va rămîne luminat, iar noi vom trăi cu încredere în victoria pe care a dobîndit-o Cristos pentru noi.

Pentru tine

Dragă cititorule, dacă nu te-ai împăcat încă cu Dumnezeu, atunci să ştii că păcatele tale sunt ceea ce te desparte de El. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Dacă ştii că eşti păcătos, atunci trebuie să ştii de asemenea că „plata păcatului este moartea“ (Romani 6:23). Aceasta înseamnă că ai nevoie de viaţă şi salvare, căci din punct de vedere spiritual eşti deja mort. Nu te poţi face singur viu, căci în noi oamenii nu există nimic care ar putea fi de vreun folos pentru a contribui la propria noastră salvare. Tu ai nevoie de altcineva care să te salveze; ai nevoie de un Înlocuitor, de un Substitut, şi Cuvîntul lui Dumnezeu spune că acesta există. Despre El se spune în 1.Petru 2:24: „El Însuşi a purtat păcatele noastre în corpul Său pe lemn“. Aici nu este vorba despre altcineva decît despre Iesus Cristos!

Prin urmare, El e Cel în care trebuie să credem. El este înlocuitorul nostru legitim. Totuşi, salvaţi devin doar aceia care se încred în El ca în Salvatorul şi Domnul lor personal şi pe care Îl mărturisesc şi cu buzele (Romani 10:9-10). Dacă ai ajuns cumva la convingerea că numai credinţa plină de încredere în Iesus Cristos, care a luat locul tău pe cruce ca Înlocuitor al tău, te poate salva, atunci spune-I simplu lui Dumnezeu lucrul acesta, într-o rugăciune sinceră venind din inimă. Vei fi salvat atunci pentru totdeauna, sau altfel spus, El îţi va da apoi viaţă eternă. Apostolul Ioan exprimă astfel lucrul acesta în prima sa scrisoare: „Şi în aceasta constă mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţa eternă, şi această viaţă este în Fiul Său“ (1.Ioan 5:11).

Glorie Domnului!

Joseph Cherucheril îşi vede locul în special în lucrarea printre catolici, cu scopul de a‐i convinge de adevărul biblic. El caută familii catolice în Bangalore şi dacă este posibil şi în ținuturi îndepărtate. Pe lîngă aceasta împarte tractate, dintre care pe unele le‐a tradus în malayalam, limba sa maternă. În casa lui se strîng în fiecare seară de vineri cam şase familii la studiu biblic şi rugăciune. El conduce duminica ore biblice la Tabernacle Baptist Church.

(Traducător: Olimpiu S. Cosma)

Related Posts