Metodele profesorului n‐au funcționat

  • Home
  •  / 
  • Articole
  •  / 
  • Metodele profesorului n‐au funcționat

Marturia fostului preot romano‐catolic

Celso Muñiz

Din copilărie am căutat neîncetat ceea ce este real şi vrednic de încredere. După părerea mea de adolescent, prin preoţie puteam cel mai bine să fac experienţa adevărului şi salvării sufletului. Un profesor mi-a spus odată: „Mai degrabă poate pluti o piatră pe apă decât un preot să ajungă la pierzare“.

Prin urmare, am intrat la seminarul de preoţi, unde am studiat doisprezece ani. Acolo mi-am orientat viaţa în întregime după regulile Bisericii Romano-catolice. M-am dedat tuturor deprinderilor ascetice, iar mai târziu i-am îndrumat şi pe alţii spre o viaţă ascetică când am fost profesor de ascetică şi de teologie mistică şi rector al Seminarului Metropolitan din Oviedo (Spania). (Ascetismul este arta de a te stăpâni şi de a-ţi aduce sub control toate pasiunile, dorinţele şi poftele printr-o autodisciplină aspră, abstinenţă sau autopedepsire a corpului.)

Dar eu însumi n-am putut găsi niciodată controlul de sine, pacea şi siguranţa la care am vrut să-i conduc pe alţi oameni prin predarea mea didactică. Neliniştea şi agitaţia mea interioară, adăugată multor dezamăgiri pe care le-am avut din partea Bisericii Romano-catolice când i-am comparat învăţătura cu Biblia, au dus la un conflict tot mai mare în mine.

În timp ce aceste lupte spirituale vuiau în mine, atenţia mi-a fost atrasă de posturile de radio protestante din străinătate. Acestea au trezit în mine o foame după adevăratul mesaj al lui Dumnezeu, şi astfel Biblia a devenit lumină şi hrană pentru sufletul meu.

Biblia, sursa adevărului

Dorinţa mea de a înţelege precis ceea ce a afirmat Iesus m-a făcut să caut contactul cu o biserică despre care auzisem, una în care Biblia era singura sursă de călăuzire pentru credinţa lor. Pe măsură ce studiam Biblia şi am vorbit cu aceşti creştini, L-am văzut pe Iesus Cristos într-un mod complet nou ca un Salvator perfect care trebuie abordat direct şi personal numai prin credinţă.

Cu cât cercetam mai mult Biblia, cu atât mai clar am recunoscut devierile şi erorile romano-catolicismului şi am dorit să experimentez felul de convertire despre care vorbea Biblia. Pe de altă parte, întrucât eram foarte legat de Biserica mea, doream să fac această experienţă fără să părăsesc Biserica Romano-catolică.

Totuşi, treptat am ajuns convins că Biserica Romano-catolică Îl dăduse pe Cristos la o parte prin învăţăturile ei greşite şi prin organizarea ei complexă. Această concluzie a fost extrem de dureroasă pentru mine.

Iesus este Adevărul şi Calea

Nu voi uita niciodată noaptea în care a avut loc convertirea mea. Trecuse o altă zi de conflict interior dur, şi eu căutam refugiu la Domnul şi în Cuvântul Său, Biblia. Nu puteam să adorm.

Nu că aş fi încercat din greu să mă rog, dar dintr-o dată inima mi s-a umplut de rugăciune şi n-am mai putut s-o reţin. Mai mult ca niciodată înainte am simţit povara şi greutatea păcatelor mele din viaţa de până atunci. Mă gândeam: „Sunt păcătos până în străfunduri şi nu mă pot elibera singur. În ochii lui Dumnezeu sunt nefolositor şi nu sunt bun de nimic“. Niciodată înainte nu mă simţisem atât de incapabil de a face vreun bine. Apoi mi-a venit în minte gândul, de câte ori îi invitase Domnul Iesus Cristos în Biblie să vină la El pe cei care se simţeau absolut pierduţi. M-am simţit puternic atras spre El, căci oferea o iertare gratuită şi nemeritată. Într-adevăr, Cristos fusese gata să vină pe acest pământ şi să sufere în locul oamenilor pedeapsa pentru păcatele lor.

În cele din urmă, fără a mai avea vreo dorinţă de a face eu însumi ceva, m-am aruncat în braţele lui Dumnezeu, Tatăl meu, care Îl dăduse pe Iesus Cristos pentru salvarea mea. M-am rugat: „Vino la Mine, Doamne Iesuse, mă predau Ţie ca singurului meu Salvator personal şi atotsuficient“. Orele au zburat ca minutele. Încă niciodată nu trăisem o asemenea unitate deplină cu Domnul Dumnezeul meu. Adânc în inima mea mă gândeam: „Eşti al meu, Doamne, iar eu sunt al Tău, posesiunea Ta pentru toată eternitatea“. Nu ştiu cum s-a petrecut lucrul acesta, dar este o realitate că toată oscilarea, şovăirea şi nehotărârea mea au dispărut, iar fericirea mea a devenit completă.

Decizia mea fusese luată, şi stând în faţa alegerii lui Cristos sau a Bisericii Romano- catolice, am ales să-L urmez pe Cristos, oricare ar fi consecinţele.

Am descoperit că Cristos preluase conducerea vieţii mele şi mă unise cu Sine pur şi simplu pentru faptul că mă încredinţasem Lui din toată inima. Domnul nu este numai un om bun care ne arată calea, ci El Însuşi este Calea. Domnul nu e doar un Învăţător al unor lucruri adevărate, ci El Însuşi este Adevărul. Domnul nu e un erou care şi-a dat viaţa pentru o cauză umană, ci este singurul Salvator care e Viaţa pentru toţi cei ce se întorc la El.

Salvat prin grație, nu prin fapte

Ca profesor de ascetică cercetasem diferite metode de stăpânire de sine şi control asupra poftelor omeneşti, ca şi unele care erau aplicate în alte religii, de exemplu în cazul călugărilor budişti. Curând devenisem expert în aseme-nea tehnici inventate de oameni în aspiraţia lor spre sfinţenie. Pentru un om atât de setos de cunoaştere ca mine era de mare importanţă să regăsesc drumul spre adevărul lui Dumnezeu, spre poruncile Sale.

Când vorbesc despre experienţele mele, folosesc cu plăcere următoarea ilustraţie: Când mi-am dat seama că natura omenească este complet coruptă, depravată, m-am simţit ca un naufragiat care vede la distanţă ţărmul luminat. „Dacă aş ajunge la ţărm, aş fi salvat“. Coasta nu pare deloc prea îndepărtată, dar aceasta este de fapt o iluzie, deoarece totul pare mai aproape când priveşti din apă. Naufragiatul începe să înoate, la început înaintează bine, dar înainte de a ajunge la ţărm este prins de un curent, care îl duce din nou în larg.

El se luptă pentru a ajunge a doua oară la ţărm; trebuie să învingă curentul şi valurile, altfel se îneacă. El încearcă tot mereu, dar nu reuşeşte. În cele din urmă trebuie să recunoască: legile naturii nu-i permit să-şi atingă ţelul. Nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să-şi aştepte disperat şi neputincios sfâr-şitul. Aşa se întâmplă cu un om când îşi dă seama de inutilitatea forţei sale umane pentru a-I plăcea lui Dumnezeu, când observă că nu poate scăpa de judecata lui Dumnezeu prin forţele proprii. Pe coasta sau ţărmul eternităţii locuieşte un Dumnezeu sfânt care Îşi menţine sfinţenia şi poruncile. Ele sunt ca nişte curenţi şi valuri puternice care înconjoară coasta eternităţii şi pe care omul nu le poate învinge niciodată prin propriile sale eforturi, pentru că este slab şi păcătos din fire.

Ca să extindem ilustraţia, să ne imaginăm că, deodată, de pe ţărm porneşte un elicopter. Oare îl va observa pilotul pe cel care se îneacă? Da: el se apropie de locul în care omul acela solitar se luptă disperat contra valurilor. El îl scoate afară din apă şi-l duce în siguranţă pe deasupra valurilor şi a mării tulburate la ţărmul mult dorit.

Acest exemplu ilustrează foarte bine ceea ce a făcut Iesus Cristos. El era din eternitate la dreapta Tatălui. Apoi, a venit în această lume ca să ne salveze. El a îndurat valurile înalte ale mâniei lui Dumnezeu când a luat asupra Sa pe crucea de la Golgota pedeapsa pentru păcat. „Căci pe Cel care nu ştia de păcat L-a făcut păcat pentru noi, astfel încât noi să fim făcuţi în El dreptitudinea [conformarea cu standardul divin] lui Dumnezeu“ (2.Corinteni 5:21). El a văzut de nenumărate ori cum se luptau păcătoşii cu valurile legii lui Dumne-zeu şi Şi-a întins spre ei mâna salvatoare. Fiecare om pierdut care îşi pune complet încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu este scos din oceanul pierzării şi transpus într-o viaţă nouă.

Nu vom găsi niciodată salvarea dacă credem pe de o parte ceea ce a făcut Cristos pentru iertarea păcatelor noastre şi ne încredem pe de altă parte în continuare în sacramente, indulgenţe [iertări ale păcatelor] şi fapte bune. Adevărata salvare se petrece doar atunci când ne punem încrederea numai şi numai în Iesus Cristos. Astfel, cei care sunt din credinţă [pe baza credinţei] sunt binecuvântaţi cu credinciosul Abraham. Căci toţi cei ce sunt din faptele legii sunt sub blestem, căci este scris:

„Blestemat este oricine nu rămâne în toate cele scrise în cartea Legii ca să le facă. Dar faptul că prin Lege nimeni nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu e vădit, căci cel drept va trăi din credinţă. Dar legea nu este din credinţă, ci: Omul care face aceste lucruri va trăi prin ele. Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii prin faptul că a devenit blestem pentru noi, căci este scris: Blestemat este oricine atârnă pe lemn“ (Galateni 3:9-l3).

Celso Muñiz a fost mulți ani profesor la Universitatea din Amsterdam, iar acum este la pensie. În 1995 a murit soția sa. Zelul său pentru lucrarea Domnului este binecunoscut fraților săi de credință din Olanda.

(Traducător: Olimpiu S. Cosma)

Related Posts