„Drumul meu spre Damasc“

Marturia fostului preot romano‐catolic

Francisco Lacueva

M-am născut în 28 septembrie 1911 în San Celoni, Barcelona, Spania, din părinţi romano-catolici. Tata a murit încă de tânăr în 1918 din cauza unei epi-demii de gripă care a afectat foarte multe familii din ţara mea. Eu aveam doar şase ani, iar mama a trebuit de atunci să lucreze din greu, pentru că eram foarte săraci.

Doi ani mai târziu, un cunoscut i-a făcut rost mamei mele de un post de portăreasă a unei mănăstiri a călugăriţelor franciscane din Tarazona de Ara-gon, un orăşel din provincia Zaragoza. Călugăriţele au acceptat-o cu condiţia ca eu să studiez pentru a deveni preot, căci nu voiau băieţi în loja portarului mănăstirii, decât dacă erau destinaţi să intre mai târziu în seminar.

Astfel, la vârsta de opt ani, am fost deja predestinat pentru o profesie despre care nu ştiam practic nimic. Influenţa călugăriţelor a fost atât de tiranică, încât atunci când în timpul pregătirii mele din seminar am spus mamei de mai multe ori că nu simţeam nicio chemare pentru o viaţă de celibat, ea m-a ameninţat că mă va trimite la Orfelinatul de stat, pe care mi l-a zugrăvit în culorile cele mai negre.

Ca tânăr preot

Când am avut 10 ani, am intrat în seminarul din Tarazona ca să mă fac preot. Deşi n- am prea învăţat până în clasele superioare, am putut să-mi iau toate examenele cu notele cele mai mari. Am simţit aceasta ca o mică compen-saţie pentru mândria mea care să contrabalanseze atracţiile unei profesii obişnuite şi dorinţa de a-mi întemeia o familie.

Am fost ordinat preot în 10 iunie 1934 în Tarazona de către Dr. Goma, arhiepiscop de Toledo, şi apoi am servit Biserica timp de 15 ani, predând în seminar şi în particular, precum şi făcând înmormântări, botezuri, cununii şi alte ceremonii religioase.

Îndoieli înăbuşite

În septembrie 1948 am fost promovat de către episcopul meu la catedra de teologie dogmatică specială în seminarul diocezan din Tarazon de Aragon. Un an mai târziu am fost numit şi canonic magisterial, adică predicator oficial al catedralei. Până atunci reuşisem să-mi înăbuş toate îndoielile şi dificultăţile pe care le aveam referitor la multe din doctrinele Bisericii Romano-catolice care sunt predate credincioşilor şi pe care ei sunt obligaţi să le creadă. Lucrul acesta îmi reuşise printre altele şi din cauză că eu, ca toţi catolicii adevăraţi care vor să evite o excomunicare, am manifestat o supunere imediată şi necondiţionată faţă de papă.

Apoi, într-o zi, am dat într-o revistă romano-catolică, Cultura Biblica, de numele unui pastor evanghelic spaniol, Samuel Vila. Autorul articolului îl critica din cauza unor afirmaţii pe care le făcuse despre fraţii lui Iesus în cartea sa Izvoarele creştinismului. I- am scris o scrisoare în care îi descriam cu toată sinceritatea problemele mele de natură spirituală.

 O convertire adevărată la Dumnezeu

Pastorul Vila mi-a răspuns cu o scrisoare plină de înţelegere şi ungere a Spiritului Sfânt, în care a explicat multe dintre adevărurile fundamentale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrul acesta m-a mirat foarte mult, pentru că acestea contraziceau tot ceea ce crezusem până atunci. Domnul Vila nu mi-a cerut să devin protestant, ci mi-a spus foarte deschis că soluţia problemei mele spirituale nu stătea în trecerea de la o confesiune religioasă la alta, ci într-o convertire adevărată la Dumnezeu. Aceasta a fost prima mea surpriză, şi nu avea să fie şi ultima. El a adăugat că salvarea mea depindea de primirea mea simplă în credinţă a lui Iesus ca Salvator al meu personal şi (o altă surpriză) de considerare a vieţii creştine ca o relaţie spirituală de iubire cu Dumnezeu. Lucrul acesta era pentru mine cu totul neobişnuit! Deci aceştia erau protestanţii rău famaţi!

Mi-am continuat corespondenţa cu el, iar el mi-a trimis nişte literatură evanghelică. Nu voi uita niciodată impresia pe care mi-a produs-o citirea cărţii sale Izvoarele creştinismului. Acolo am găsit o expunere raţională a soluţiilor pe care le căutasem în timpul cercetării mele personale întreprinse faţă de dogmele romano-catolice. De ce nu găsisem eu însumi aceste răspunsuri? Pur şi simplu pentru că nu posedam cunoaşterea temeinică a Bibliei şi a istoriei de care Samuel Vila dădea dovadă în scrisorile lui.

Aşa s-a întâmplat că am început să studiez Biblia cu hărnicie şi exactitate şi să meditez la cele citite, însoţind totul cu multă rugăciune, prin care căutam graţia abundentă a Spiritului Sfânt ca să înţeleg adevăratul sens al Cuvântului, să-l strâng în memorie şi inimă, să-l trăiesc în viaţă şi să-l transmit altora. În ceva mai mult de un an am citit întreaga Biblie de două ori şi Noul Testament de mai multe ori. Am studiat de asemenea cele mai bune comentarii romano-catolice şi protestante.

Cuvântul adevărului

Curând am putut să mă bucur de roadele acestei munci foarte plăcute. Studenţii mei erau adesea uimiţi de variatele şi potrivitele referinţe biblice pe care îmi întemeiam explicaţiile teologice. Dar, mai presus de orice, am văzut pentru prima oară cu claritate falsitatea multora dintre doctrinele Bisericii Romano-catolice care alcătuiesc articolele dc credinţă.

Deşi lumina începuse să-mi pătrundă în suflet în ianuarie 1961, încă nu eram salvat, deşi eram convins de falsitatea catolicismului. La acest stadiu al convertirii mele am fost foarte încurajat de prima vizită personală făcută lui Samuel Vila în Tarrasa (Barcelona) în luna mai a aceluiaşi an. Pasiunea şi angajamentul cu care mi-a vorbit şi mai ales cu care s-a rugat Domnului m-a impresionat şi m-a mişcat profund.

Puterea grației lui Dumnezeu

Urmând sfatul fratelui Vila, L-am pus pe Dumnezeu la încercare în clipe de mare dificultate pentru mine ca să văd dacă mă va asculta, şi rezultatele au fost minunate. În cele din urmă, pe 16 octombrie 1961, în mijlocul unei încercări în care problemele mă împresurau ca taurii din Basan ai psalmistului David, mi-am ridicat ochii şi inima spre cer, şi nu m-am bizuit pe propria mea tărie, ci pe puterea graţiei divine, care îşi culege cele mai mari triumfuri în faţa slăbiciunii şi neputinţei omeneşti. El mi-a zis: „Graţia Mea îţi este de-ajuns, căci tăria Mea este făcută perfectă în slăbiciune. De aceea mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână peste mine“ (2.Corinteni 12:9). „Fericiţi sunt aceia ale căror nelegiuiri sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. Fericit este omul căruia Domnul nu-i impută păcatul“ (Romani 4:7-8).

De atunci am înţeles foarte clar că m-am născut la o viaţă nouă, renunţând la viaţa mea trăită în păcat şi predându-mă necondiţionat lui Cristos, gata să-I iau crucea şi să merg cu fidelitate pe urmele paşilor Săi. De atunci mă rog în fiecare zi ca Spiritul Sfânt să mă ţină mereu treaz ca să ascult de cele mai mici dorinţe ale Sale şi să fiu o unealtă sub călăuzirea Sa atotputernică. Din octombrie 1961 până în iunie 1962, prietenii, elevii şi cei mai apropiaţi colegi au putut să vadă schimbarea care se făcuse în mine.

Predicile mele aveau un foc şi o forţă a convingerii pe care nu le avuseseră înainte. Inima mi-era plină de un entuziasm, de o bucurie interioară, de o fericire minunată, şi plăcerea mea cea mai mare era în rugăciune şi în continua citire şi studiere a Bibliei. Am început să citesc sistematic în ea, şi numărul Bibliilor şi Noilor Testamente pe care le-am făcut cadou prietenilor mei de ziua naşterii şi de sărbători a fost mare.

Catolicismul: o altă evanghelie

După câtva timp mi-am dat seama că era cu neputinţă să rămân în Biserica Romano- catolică. În 16 iunie 1962 am scris episcopului meu şi Preşedintelui Conciliului Canonic al catedralei din Tarazona, de care eram legat de 13 ani ca predicator, şi le-am spus că renunţ la toate distincţiile şi la poziţia mea. Le-am spus că părăseam Biserica Romano-catolică pentru că nu doream să cad sub blestemul din Galateni 1:8-9: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-am predica o altă evanghelie decât cea pe care v-am predicat-o, să fie blestemat. Aşa cum am spus mai înainte, aşa spun şi acum din nou: Dacă vă predică cineva o altă evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie blestemat!“

În aceeaşi zi în care am scris scrisoarea de demisie am plecat din Spania în Anglia. Prietenul meu Mr. Luis de Wirtz m-a primit cu braţele deschise la Newhaven.

N-aş vrea să închei fără să depun o mărturie puternică a convertirii mele la Iesus Cristos. Am renunţat cu mare bucurie la poziţia înaltă de care mă bucuram în cadrul Bisericii Romano-catolice şi la stilul de viaţă plăcut care o însoţea. Acum urmez plin de încredere călăuzirea providenţială a Tatălui meu ceresc care mă va duce în siguranţă până la ţelul salvării mele. De când am părăsit Biserica Romano-catolică am înţeles foarte clar că pentru a poseda totul este necesar mai întâi să renunţi la toate.

Prin grație sunteți salvați

Foştilor mei colegi preoţi le adeveresc din toată inima că sunt foarte fericit în noua viaţă pe care am îmbrăţişat-o în Cristos şi în evanghelia Lui; aş dori ca Dumnezeu să vă arate vouă tuturor aceeaşi graţie. Nu vă voi uita în rugăciunile mele şi sunt sigur că toţi cei care au o inimă sinceră şi caută adevărul se vor ruga şi ei pentru mine. Să ştiţi că salvarea este o chestiune între Dumnezeu şi fiecare dintre voi. Apartenenţa la o Biserică nu salvează, nici practicile pioase, serviciile religioase, mătăniile sau mesajele de la Fatima. Este în mod vădit greşit să crezi că cineva poate fi salvat prin ţinerea „primei zile de vineri“ sau „primului Sabat“. Numai credinţa noastră personală în lucrarea de răscumpărare a lui Iesus Cristos poate să ne salveze sufletele. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, aşa că sunt îndreptăţiţi fără plată prin graţia Sa pe baza răscumpărării care este în Cristos Iesus. Pe El, Dumnezeu L-a înfăţişat în public ca sacrificiu de ispăşire prin credinţa în sângele Lui, ca să-Şi arate dreptitudinea din cauza lăsării nepedepsite a păcatelor din trecut, prin îngăduinţa lui Dumnezeu“ (Romani 3:23-25).

Aceasta este învăţătura Bibliei, aşa ne învaţă Paul în Epistola către Romani. Studiaţi Biblia, şi ea vă va călăuzi spre adevăr. Feriţi-vă să n-o luaţi pe un drum greşit. Meditaţi astăzi la lucrul acesta. Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Francisco Lacueva a fost foarte activ în răspândirea evangheliei; a scris cărți, şi nici chiar la vârsta de 85 de ani n‐a încetat să adeverească puterea lui Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede.

(Traducător: Olimpiu S. Cosma)

 

Related Posts