Din călugăr, predicator al evangheliei

Marturia fostului preot romano‐catolic

José Borrás

„Părinte, trebuie să porniţi o campanie împotriva protestanţilor. Ei se înmulţesc tot mai mult“, mi-a spus Sora Dolores, o călugăriţă dintr-o mă-năstire unde mă duceam duminica pentru a ţine liturghia şi a predica.

Eram preot tânăr şi profesor într-o şcoală din Spania atunci când călugăriţa mi-a cerut duminică de duminică să fac ceva împotriva protestanţilor.

„Îi înşală pe oamenii simpli, şi cu darurile lor materiale îi câştigă pe mulţi la gruparea lor eretică“, s-a plâns ea.

Vrând să apăr evanghelia lui Cristos, m-am hotărât să-i combat pe protestanţi. Singurul lucru pe care-l ştiam despre ei era că sunt răi şi că învăţătura lor este plină de greşeli şi erezii.

După câteva zile, un elev a venit în clasă cu o carte groasă. „Părinte“, mi-a zis el, „asta-i o Biblie. O femeie a dat-o mamei mele. Ea a citit-o şi zice că-i o carte bună, dar îi e teamă s-o păstreze, pentru că cineva i-a zis că e păcat să ai în casă o Biblie protestantă. Acum nu ştie ce să facă cu ea“. „Ce să facă cu ea? Bineînţeles, s-o distrugă imediat! Trebuie să terminăm o dată cu toată propaganda asta protestantă din oraş“, am spus eu elevilor mei. Şi, în faţa ochilor lor, am început să smulg primele pagini din Biblie, dar apoi mi-am schimbat părerea şi mi-am zis în sinea mea:

„Deoarece trebuie să predic împotriva protestanţilor şi nu le cunosc deloc rătăcirile, aş putea folosi această Biblie pentru a afla în ce constau ereziile lor principale“.

Am citit câteva părţi din Noul Testament şi am comparat textul cu Biblia mea romano- catolică. Când am descoperit că ambele Biblii erau cam aceleaşi, am fost surprins şi nedumerit. M-am întrebat: „De ce există atunci aceste deosebiri între catolici şi protestanţi, când se pare că au aceeaşi Biblie?“ Am ajuns la concluzia că protestanţii ori nu citeau în Biblie, ori, dacă o făceau, nu-i puneau în practică învăţăturile.

O familie şi un pastor

Gândindu-mă că cel mai bun mod de a cunoaşte cine sunt protestanţii era să le observ viaţa şi obiceiurile, m-am dus în vizită la o familie protestantă.

Le-am spus că pe lângă funcţia de preot mai predau într-o şcoală şi că aş dori să mă informez în privinţa doctrinei lor, ca să le pot explica mai bine elevilor mei ce este protestantismul. Am fost uimit să văd cu ce politeţe m-a primit această familie şi surprins să constat că ei cunoşteau Biblia mai bine ca mine. Mi-a fost ruşine când i-am auzit vorbindu-mi despre Cristos cu o convingere pe care eu, ca preot, n-o cunoscusem niciodată.

Ei mi-au răspuns la câteva întrebări şi m-au invitat apoi să vorbesc cu pastorul bisericii lor baptiste. L-am întâlnit în ziua următoare, dar primele mele cuvinte au fost: „Nu încercaţi să mă convingeţi, pentru că vă pierdeţi timpul. Eu cred că Biserica Romano-catolică este singura Biserică adevărată. Aş vrea doar să ştiu de ce nu sunteţi romano- catolic“.

El a propus să ne întâlnim în fiecare săptămână ca să citim Noul Testament şi să discutăm la modul prietenos diferitele puncte de vedere. Aşa am şi făcut. Pastorul a răspuns la toate întrebările mele cu texte din Biblie, pe când argumentele mele se bazau totdeauna pe afirmaţiile unor papi sau pe decretele unor concilii. Deşi m-am prefăcut că nu-i accept explicaţiile, în mintea mea îmi dădeam seama că cuvintele din Evanghelii aveau mai multă valoare decât deciziile conciliilor, şi că ceea ce au spus Petru şi Paul avea mai multă autoritate decât învăţăturile papilor.

Ca rezultat al conversaţiilor noastre am început să citesc asiduu în Noul Testament ca să găsesc vreun argument împotriva doctrinei protestante. Nu doream numai să arăt că pastorul greşea, ci voiam chiar să-l câştig pentru Biserica romano-catolică. Dar după fiecare discuţie a noastră mă întorceam la şcoală simţind că argumentele lui fuseseră mai tari.

Mult timp am fost foarte neliniştit. Am citit Noul Testament şi m-am rugat ca Dumnezeu să-mi crească credinţa şi să-mi risipească îndoielile, astfel încât să nu fac vreo greşeală. Dar cu cât citeam şi mă rugam mai mult, cu atât mai confuz am devenit. Era oare posibil ca Biserica catolică să nu fie Biserica lui Cristos? Se putea oare ca eu să am credinţa falsă? Şi dacă da, ce trebuia atunci să fac?

Auzisem că alţi preoţi şi călugări au devenit protestanţi prin studierea Bibliei, dar nu mă puteam imagina pe mine însumi făcând la fel. Să fiu un protestant? Să fiu un eretic? Să fiu un apostat de la credinţa mea? Niciodată! Ce-ar zice părinţii mei, elevii mei şi prietenii mei? Cei unsprezece ani ai mei de studiu ar fi declaraţi ca fiind fără efect. Şi cum mi-aş câştiga atunci traiul?

Aceste gânduri m-au tulburat foarte tare. Am preferat să nu-mi schimb credinţa. Îmi doream să nu fi vorbit niciodată cu pastorul acela. Am încercat să mă conving pe mine însumi că nu avea dreptate. Căutam tot mereu în Noul Testament vreo confirmare a poziţiei mele de preot romano-catolic. Dar cu cât citeam mai mult, cu atât mai limpede înţelegeam că eu eram cel rătăcit. Totuşi, mi-era aşa de frică să părăsesc Biserica catolică, încât am hotărât să rămân preot, deşi nu mai puteam crede învăţăturile romano-catolice.

Lumină în întuneric

Într-o duminică a venit din nou la mine Dolores, călugăriţa, şi mi-a spus: „Părinte, n- aţi predicat împotriva protestanţilor, deşi mi-aţi promis. Zilnic trec alţi oameni la biserica lor“. „Soră“, i-am spus, „în tot acest timp am studiat învăţătura protestantă şi am descoperit că aceşti oameni nu sunt aşa de răi cum credem noi. Ei îşi bazează doctrina pe Biblie, şi noi nu putem predica împotriva Cuvântului lui Dumnezeu“.

„Vă înşelaţi, părinte“, a răspuns călugăriţa, „protestanţii sunt foarte răi. Sunt nişte lupi în piele de oaie. Sunt duşmanii ţării noastre. Ei o urăsc pe Maria. Subminează credinţa noastră în papă. Trebuie să facem ceva împotriva lor“. I-am povestit că unii preoţi care au vrut să predice împotriva protestanţilor s-au convertit şi au devenit ei înşişi protestanţi atunci când, fără prejudecăţi şi în lumina Bibliei, le-au studiat învăţăturile. Supărată, călugăriţa m-a întrerupt: „Nu-mi spuneţi mie aşa ceva, părinte; ei nu s-au convertit, ci s-au pervertit. Au trecut la protestantism fie pentru că s-au prostit la cap, fie pentru că au vrut să se însoare. Dar dumneavoastră puteţi să le studiaţi doctrina fără teamă“, a continuat ea, „şi sunt sigură că nu veţi trece niciodată la protestantism, pentru că nu v-aţi prostit la cap şi nici nu-L veţi trăda pe Cristos pentru o femeie“.

„Şi eu cred la fel, Soră“, am răspuns eu, „şi vă promit că voi studia foarte serios această chestiune. Dacă voi ajunge la concluzia că protestanţii nu au dreptate, voi începe o campanie împotriva lor. Dacă voi descoperi că au dreptate, voi deveni unul de-al lor“. „Nu vă faceţi griji, părinte“, a zis călugăriţa şi a zâmbit, foarte mulţumită de decizia mea. „N-o să deveniţi niciodată protestant“.

Am citit şi recitit Noul Testament, şi m-am rugat lui Dumnezeu din toată inima, cerând înţelepciune şi călăuzire pentru a ajunge la o decizie clară şi corectă. Ştiam că altfel nu puteam fi fericit.

Grația lui Dumnezeu

Trei luni mai târziu am părăsit Biserica Romano-catolică, pentru că nu mai puteam continua să fac lucruri şi să pretind a crede doctrine despre care ştiam în adâncul inimii că erau greşite. M-am gândit la toate dificultăţile posibile, dar am decis să-L urmez pe Iesus Cristos în ciuda lor.

Lucrul cel mai important care putea să mi se fi întâmplat era întâlnirea mea personală cu Iesus Cristos, când am ajuns să-L cunosc ca un Salvator personal.

Nu este destul să fii un bun romano-catolic: lucrul important şi necesar e să fii născut din nou în Cristos. Aceasta a fost experienţa mea. Când Cristos a intrat în viaţa mea, El nu numai că m-a eliberat de păcate, ci şi de povara grea pe care o aducea cu sine viaţa de călugăr. „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iesus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cereşti în Cristos… În El avem răscumpărarea prin sângele Său, iertarea păcatelor, potrivit bogăţiilor graţiei Sale“ (Efeseni 1:3-7).

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru atâţia oameni care au căutat şi au găsit această odihnă. Acelaşi Dumnezeu care a transformat viaţa persecutorului Saul pe drumul spre Damasc şi a transformat viaţa părintelui Borrás în chilia mănăstirii poate să transforme şi viaţa ta, oriunde te-ai afla.

„Mă voi bucura mult în Domnul, sufletul mi se va veseli în Dumnezeul meu, căci El m- a îmbrăcat cu hainele salvării, m-a acoperit cu mantia dreptitudinii“ (Isaia 61:10).

José Borrás s‐a născut în Spania şi s‐a convertit acolo. Timp de 30 de ani a fost director şi profesor la Spanish Baptist Theological Seminary din Alcobendas (Madrid). În acest timp a ținut conferințe şi predici de evanghelizare în 27 de țări. Între timp a fost chemat acasă la Domnul.


(Traducător: Olimpiu S. Cosma)

Related Posts